Dr. Alexandru Bădărău
În acest articol doresc să vă expun ce înseamnă să fii chirurg certificat în Germania și de unde vine noțiunea de SUPRASPECIALIZARE într-un domeniu medical.
Din păcate, în România, orice medic ortoped se poate autointitula “supraspecializat” într-un domeniu, dupã douã diplome de participare la congrese internaționale și trei training-uri în străinătate. Pacienții nu au posibilitatea de a verifica însã veridicitatea informațiilor subiective ale acestuia.
În Germania, decizia medicului ortoped spre o supraspecializare chirurgicală vine, de obicei, în timpul rezidențiatului, drumul fiind greu și concurența acerbă. Din păcate, doar 15% din rezidenți reușesc să meargă pe acest drum, restul alegând drumul cabinetelor medicale și al ortopediei nechirurgicale.
Eu am lucrat din 2016 în Spitalul academic al Universității de medicinã din Bochum PROSELIS. Acesta este Centru terțiar de protezare a șoldului și genunchiului certificat Endocert din anul 2012.
Acest spital a fost desemnat de către organizația de certificare „ClarCert” Germania ca Centru de Endoprotezare pentru asistență maximală (terțiar) și a fost recertificat anual. Societatea Germană de Ortopedie și Chirurgie Ortopedică (DGOOC) intenționează să ofere pacienților o mai mare siguranță în căutarea unei clinici potrivite prin acest certificat.
Printre punctele importante în drumul spre devenirea unui Centru de Endoprotezare sunt inovația, experiența și competența vastă a chirurgilor, numărul mare de cazuri gestionate și ratele scăzute de complicații ale pacienților. Toate acestea pot fi demonstrate de departament cu aproximativ 1600 de endoproteze implantate anual.
În plus, clinica trebuie să dispună de anumite echipamente, să prezinte o documentație completă și să respecte anumite cerințe în cadrul ședințelor de echipă. La acestea, se adaugă numeroși alți factori. Toate acestea sunt verificate anual printr-un audit timp de două zile de către experți specializați dintr-o organizație independentă de certificare.
Chirurgii care lucrează într-un astfel de centru necesitã de asemenea o certificare.
Aceștia primesc certificarea în urma numãrului, calității intervențiilor chirurgicale efectuate (proteze primare și de revizie, de șold și de genunchi după cele mai noi standarde) și cercetării în domeniu.
Fiecare documentație a unei operații este introdusă într-un program, care este verificatã anual de cãtre o comisie a Ministerului German al Sănătății. Chirurgul care are o rată crescută de complicații, își pierde certificarea.
Chirurgii certificați Endocert se împart în:
-principali (Hauptoperateur): minim 100 de intervenții chirurgicale efectuate pe an (proteze primare de șold și de genunchi)
-seniori (Seniohauptoperateur): cel puțin doi ani de experiență ca operator principal și minim 250 de intervenții chirurgicale efectuate pe an (proteze primare și de revizie, de șold și de genunchi).
După cei 6 ani de rezidențiat încheiați cu examenul de specialitate în douã clinici cu rulaj operator foarte mare și cazuisticã vastã, am practicat întregul spectru al artroplastiilor primare și de revizie minim-invazive ale șoldului și genunchiului, precum și chirurgia roboticã la nivelul genunchiului dupã cele mai înalte standarde de calitate, în Centrul terțiar de artroplastii totale de șold și genunchi (EPZ Max) Spitalul academic al Universității de medicinã din Bochum PROSELIS.