Ce înseamnă chirurg ortoped supraspecializat ENDOCERT, certificat după standarde germane?
Dr. Alexandru Bădărău În acest articol doresc să vă expun ce înseamnă să fii chirurg certificat în Germania și de unde vine noțiunea de SUPRASPECIALIZARE într-un domeniu medical. Din păcate, în România, orice medic ortoped se poate autointitula “supraspecializat” într-un domeniu, dupã douã diplome de participare la congrese internaționale și trei training-uri în străinătate. Pacienții nu au posibilitatea de a verifica însã veridicitatea informațiilor subiective ale acestuia. În Germania, decizia medicului ortoped spre o supraspecializare chirurgicală vine, de obicei, în timpul rezidențiatului, drumul fiind greu și concurența acerbă. Din păcate, doar 15% din rezidenți reușesc să meargă pe acest drum, restul alegând drumul cabinetelor medicale și al ortopediei nechirurgicale. Eu am lucrat din 2016 în Spitalul academic al Universității de medicinã din Bochum PROSELIS. Acesta este Centru terțiar de protezare a șoldului și genunchiului certificat Endocert din anul 2012. Acest spital a fost desemnat de către organizația de certificare „ClarCert” Germania ca Centru de Endoprotezare pentru asistență maximală (terțiar) și a fost recertificat anual. Societatea Germană de Ortopedie și Chirurgie Ortopedică (DGOOC) intenționează să ofere pacienților o mai mare siguranță în căutarea unei clinici potrivite prin acest certificat. Printre punctele importante în drumul spre devenirea unui Centru de Endoprotezare sunt inovația, experiența și competența vastă a chirurgilor, numărul mare de cazuri gestionate și ratele scăzute de complicații ale pacienților. Toate acestea pot fi demonstrate de departament cu aproximativ 1600 de endoproteze implantate anual. În plus, clinica trebuie să dispună de anumite echipamente, să prezinte o documentație completă și să respecte anumite cerințe în cadrul ședințelor de echipă. La acestea, se adaugă numeroși alți factori. Toate acestea sunt verificate anual printr-un audit timp de două zile de către experți specializați dintr-o organizație independentă de certificare. Chirurgii care lucrează într-un astfel de centru necesitã de asemenea o certificare. Aceștia primesc certificarea în urma numãrului, calității intervențiilor chirurgicale efectuate (proteze primare și de revizie, de șold și de genunchi după cele mai noi standarde) și cercetării în domeniu. Fiecare documentație a unei operații este introdusă într-un program, care este verificatã anual de cãtre o comisie a Ministerului German al Sănătății. Chirurgul care are o rată crescută de complicații, își pierde certificarea. Chirurgii certificați Endocert se împart în: -principali (Hauptoperateur): minim 100 de intervenții chirurgicale efectuate pe an (proteze primare de șold și de genunchi) -seniori (Seniohauptoperateur): cel puțin doi ani de experiență ca operator principal și minim 250 de intervenții chirurgicale efectuate pe an (proteze primare și de revizie, de șold și de genunchi). După cei 6 ani de rezidențiat încheiați cu examenul de specialitate în douã clinici cu rulaj operator foarte mare și cazuisticã vastã, am practicat întregul spectru al artroplastiilor primare și de revizie minim-invazive ale șoldului și genunchiului, precum și chirurgia roboticã la nivelul genunchiului dupã cele mai înalte standarde de calitate, în Centrul terțiar de artroplastii totale de șold și genunchi (EPZ Max) Spitalul academic al Universității de medicinã din Bochum PROSELIS. Aici m-am certificat mai întâi ca și operator principal, iar ulterior ca și operator senior Endocert. Din anul 2021 am devenit medic șef de secție în cadrul Centrului terțiar de artroplastii totale de șold și genunchi (EPZ Max).
Infiltrațiile articulare
Dr. Alexandru Bădărău Inflamațiile articulare și uzura (artroza) cauzează adesea dureri. Infiltrațiile articulare reprezintă o modalitate de a injecta medicamente direct într-o articulație inflamată sau deteriorată. Acestea pot fi efectuate, în principiu, în orice articulație. Cu toate acestea, sunt frecvent utilizate pentru problemele de la nivelul coloanei vertebrale, șoldului, genunchiului, precum și pentru problemele de la nivelul articulației umărului. De obicei, se administrează antiinflamatoare, cum ar fi derivate de cortizon (corticosteroizi), anestezice locale, acid hialuronic sau PRP (concentrate trombocitare sau plasmă). Corticosteroizii (derivatele de cortizon) În articulațiile inflamate, este posibil să se injecteze un preparat de cortizon direct în articulație. În același timp, dacă articulația afectată este umflată, aceasta poate fi ușurată printr-o puncție (scoaterea lichidului intraarticular în exces). Substanța activă este prezentă într-o soluție alcoolică sub formă de cristale minuscule. Injectată în articulația bolnavă, soluția se descompune încet, timp de 6 săptămâni, având astfel un efect prelungit (efect de depozit). Reducerea inflamației duce la ameliorarea durerii. Pentru mulți pacienți, o singură aplicare este suficientă. Nu ar trebui să se efectueze mai mult de 3 aplicări pe an per articulație. Acidul hialuronic Artroza este o deteriorare a cartilajului articular. În cazurile avansate de artroză, cartilajul poate fi complet uzat, până când în cele din urmă osul freacă direct pe os. În plus, calitatea lichidului intraarticular scade, devenind mai puțin lubrifiant. O posibilitate de a încetini procesul de uzură este injecția de acid hialuronic în articulație. Este recomandată pacienților cu artroză de grad mic până la moderat. Acidul hialuronic este un component natural al lichidului sinovial. Acidul hialuronic este un component principal al lichidului articular și un element de bază în structura cartilajului. Cartilajul deteriorat, mai moale și mai puțin rezistent, poate fi îmbunătățit, prin injectarea acidului hialuronic, crescându-i astfel capacitatea de suport. Acidul hialuronic absoarbe șocurile la care este supusă articulația, scade frecarea între cele două suprafețe articulare blonave și hrănește cartilajul articular. Astfel articulațiile sunt protejate, iar mișcarea este facilitată. Acidul hialuronic poate avea efect pozitiv limitat în inflamația țesuturilor moi din jurul articulației. Cel mai frecvent, acidul hialuronic este injectat în articulația genunchiului și a șoldului. Alte posibilități de aplicare includ articulația umărului și gleznei. Eu folosesc exclusiv preparate fără proteine de origine animală, cu grad înalt de puritate, acestea având proprietăți vâsco-elastice foarte bune. Există și alte tipuri de substanțe ce se pot injecta în articulații, dar pe care eu nu le utilizez, datorită efectului ineficient dovedit în studiile de specialitate. Mai jos, vă prezint succint recomandările mai multor societăți medicale de specialitate din America și Europa, cu privire la infiltrațiile intraarticulare: În articulațiile inflamate, este posibil să se injecteze un preparat de cortizon direct în articulație. În același timp, dacă articulația afectată este umflată, aceasta poate fi ușurată printr-o puncție (scoaterea lichidului intraarticular în exces). Metoda de tratament Academia americanã a chirurgilor ortopezi (AAOS 2021) Societatea internațională de cercetare a Osteoartrozei (OARSI 2019) Academia americanã de Reumatologie (ACR 2019) Societatea europeană de cercetare a bolilor musculo-scheletale (ESCEO 2019) AWMF-Association of the Scientific Medical Societies in Germany (2019) Glucocorticoizi recomandare moderată (++) recomandare moderată (++) recomandare puternică (+++) recomandare limitată (+) recomandare moderată (++) Acid hialuronic recomandare moderată (++) recomandare moderată (++) recomandare moderată (++) recomandare limitată (+) recomandare moderată (++) PRP (plasmă bogată în plachete) recomandare limitată (+) fără recomandare (−) fără recomandare (−) fără recomandare (−) fără recomandare (−) Ce pregătiri sunt necesare? Înainte de o infiltrație articulară, se verifică dacă: nu există nicio alergie la substanțele care urmează să fie injectate medicamentele anticoagulante au fost oprite la timp pacienții diabetici au valorile glicemice în limite normale (doar în cazul infiltrațiilor ce conțin corticosteroid) Cum se desfășoară tratamentul? Infiltrația articulară se efectuează, în general, în ambulatoriu. Substanța terapeutică este administrată sub formă de soluție în articulație. Pentru aceasta, pielea este mai întâi dezinfectată și anesteziată local. Apoi, acul pentru infiltrație este introdus în articulație. Poziționarea corectă a acului este adesea verificată sub control radiografic sau ecografic. Când acul este în poziția corectă, medicamentul este injectat cu grijă. În timpul injecției, se poate simți adesea o senzație de presiune în articulație. Care este rata de succes a tratamentului? Administrarea de derivate de cortizon (corticosteroizi) și anestezice locale duce, în general, la o ameliorare a durerii după câteva minute. În general, simptomele artrozei pot fi ameliorate semnificativ pentru câteva luni printr-o infiltrare articulară. Cu toate acestea, artroza în sine nu poate fi vindecată prin acest tratament. Care sunt complicațiile sau riscurile tratamentului? Infiltrația articulară este o procedură cu risc scăzut. Ocazional, poate apărea un hematom. Infecțiile după infiltrațiile articulare sunt foarte rare. Ce urmează după tratament? O îngrijire specială post-tratament nu este necesară. Eventual, infiltrarea articulară trebuie repetată după un anumit timp, dacă simptomele se agravează din nou.
Implantarea unei proteze de șold cu tija scurtă pentru pacienții tineri cu Necroză aseptică de cap femural sau coxartroză
Dr. Alexandru Bădărău Datorită speranței de viață mai mari și a nivelului ridicat de activitate al pacienților mai tineri cu artroză severă a șoldului (coxartroză) sau necrozã de cap femural (NACF) care primesc o proteză primară de șold, riscul pentru o intervenție chirurgicală viitoare (operația de revizie de șold) este mai mare decât la pacienții mai în vârstă. De aceea, este nevoie de multă atenție în alegerea componentelor unei proteze primare de șold. În poza din stânga se observã un șold sănătos, iar în cea din dreapta, un șold cu necroză aseptică de cap femural Modelul protezei de șold joacă un rol important pentru un rezultat bun pe termen lung. În cazul pacienților mai tineri, opțiunea cea mai fiabilă este cea cu tijă femurală scurtă, implantată minim-invaziv și cuplul de alunecare (cap și inlay) din ceramică-ceramică sau ceramică-polietilenă cu vitamina E. Proteză de șold cu tijă scurtă, in cazul unui pacient tânăr cu Coxartroză pe partea stângă Avantajele protezelor de șold cu tija femurală scurtă sunt: Ancorarea în părțile superioare ale femurului, cu pierderi mici de os În cazul unei viitoare revizii, mai ales la pacienții tineri, se poate schimba proteza femuralã scurtã cu una standard, nu cu una de revizie. Astfel, costurile și timpul unei posibile operații viitoare vor fi semnificativ mai mici. Reconstrucția optimă a geometriei articulației și posibilitatea unei operații minim-invazive de șold (tehnica de implantare care protejează țesuturile moi) Aceste avantaje fac ca tijele scurte să fie deosebit de potrivite pentru pacienții tineri cu o calitate bună a osului. Timpul redus al intervenției chirurgicale Protezele cu tijă scurtă pot fi împărțite în cele care îndepărtează colul femural, cele care îl păstrează parțial și cele care îl păstrează complet. Alegerea unei astfel de proteze se face personalizat, în funcție de anatomia și vârsta biologică a pacientului. Capul și Inlay-ul ceramică-ceramică au rate de uzură foarte mici datorită proprietăților materialului și sunt astfel ideale pentru pacienții mai tineri. În plus, avantajele ceramicii includ biocompatibilitatea bună, lipsa eliberării de particule de polietilenă, duritatea materialului și rezistența la zgârieturi. Riscurile potențiale includ apariția zgomotelor de scârțâit și pericolul de “spargere” a capului sau a inlay-ului ceramic. Fracturile ceramice (cap sau inlay) apăreau inițial cu o frecvență de 2 la 10.000. Cu toate acestea, datorită îmbunătățirii proprietăților materialului, acestea au fost reduse semnificativ. Riscul acesta crește la persoanele foarte active, sportivi de perfomanță sau persoane cu obezitate. O alternativă de cap și Inlay, mai ales pentru persoanele foarte active, cu rate de uzură la fel de mici este perechea ceramică-polietilenă cu vitamina E. Aceasta prezintă rate de uzură la fel de mici ca și ceramică-ceramică, cu un risc aproape exclus de fracturi, desprinderi sau zgomote de scârțâit. Eu folosesc exclusiv implanturi cu date excelente pe termen lung, dovedite în registrele internaționale de endoprotezare. Contraindicațiile pentru o proteză totală de șold cu tijă femurală scurtă sunt: Un canal medular nepotrivit pentru implant De exemplu, antetorsiunea crescută a colului femural, un unghi CCD 145°. Defecte osoase și deformări ale osului femural proximal De exemplu, posttraumatice, după operații anterioare. Limitări ale calității osului De exemplu osteoporoză, devascularizare sau stare post-irradiere osoasă, precum și în cazul obezității severe (IMC >35). În cazuri mai rare, cum ar fi vârstă înaintată (peste 80 de ani), osteoporoză manifestă, tendința de cădere, poate fi utilizată și o soluție cimentată ca varianta cea mai sigură pentru ancorare.